Gradul de civilizație al unui popor este fără îndoială în directă legătură și cu felul său de a se hrăni. Se știe că omul primitiv se hrănea fie cu vânaturi, carne sau pește, fie cu fructe, ierburi și rădăcini și toate aceste alimente erau consumate în starea în care erau procurate sau erau pregătite într-un mod cu totul rudimentar.
In decursul secolelor, cu cât omul a ajuns la o treaptă mai avansată de civilizație, cu atât hrana lui a devenit mai variată și mai completă, iar felul de pregătire și de păstrare a alimentelor, mai diferit și mai complicat.
Se știe că durata medie a vieții omenești depinde în mare măsură și de felul de alimentație. Durata medie a vieții omului primitiv era foarte mică, pe câtă vreme astăzi longevitatea sau durata vieții la popoarele civilizate este de două sau de trei ori mai mare.
De asemenea, se poate spune că nu există un mijloc mai bun pentru păstrarea sănătății - prin sănătate înțelegându-se perfectul echilibru morfologic și funcțional al organismului - decât asigurându-i o hrană echilibrată.
In sfârșit, modul de a pregăti hrana și alimentația au o mare importanță. Folosirea rațională a tuturor alimentelor, pregătirea lor, cunoașterea mijloacelor de a le prezenta cu o înfățișare cât mai atrăgătoare, mai gustoase și mai bune în ceea ce privește pregătirea pentru digestie, înseamnă o adevărată artă.
Aspectul, pregătirea și gustul plăcut al mâncărurilor constituie un element decisiv pentru consumarea lor cu satisfacție, alimentele fiind utilizate de organism în întregime, iar digestia și absorbția elementelor nutritive conținute în ele se fac la maximum.
Cunoașterea mijloacelor pentru prepararea unor mâncăruri cât mai gustoase este, deci, o problemă esențială, extrem de importantă pentru bucătăria oricărui restaurant.
Pentru a înțelege mai bine însemnătatea hranei și rolul ei în păstrarea echilibrului morfologic și funcțional al organismului, deci a sănătății, pentru a înțelege de ce și cum trebuie să ne hrănim, ce înseamnă hrana normală, care sunt elementele ce alcătuiesc nutriția - așa numitele elemente nutritive - și ce sunt alimentele în general, trebuie să înțelegem principiile esențiale de nutriție și de dietă.